Lungimea contează!

Cei care sunteți mai vechi pe internet, și aici vechimea nu se contorizează în sezoane ca la modă, ci în ani, respectiv cei care activați pe Twitter / WordPress.com / Google, unde prin activare pe Google se înțelege altceva decât căutări pe Google Search, ați observat probabil existența unor servicii de scurtare de adrese, URL-uri sau linkuri, numiți-le cum vreți. De fapt, cam fiecare mare platformă are serviciul ei (WordPress.com-ul are wp.me, Google are y2u.be etc). Și dacă giganții internetului au, noi de ce să nu avem? Prin acest articol facem cunoscut lansarea propriului serviciu de scurtare de URL-uri, Atshort.

url-shortener

Aflat sub umbrela de produse și servicii DHost, Atshort este un serviciu public, putând fi utilizat gratuit de către oricine, fie că este sau nu client de-al nostru. În plus, serviciul vine cu o serie de avantaje față de celelalte servicii, avantaje asupra cărora ne vom opri în cele ce urmează. Dar înainte de toate, la ce este util un astfel de scurtător de linkuri? Păi, să presupunem că găsiți un link interesant, de exemplu conținând o știre de ultimă oră, pe un ziar online. Și vreți să o trimiteți altora, să zicem pe Yahoo Messenger. Deseori URL-urile ziarelor online sunt foarte lungi și linkul nu poate fi postat direct pe mess. Alteori, linkul are caractere speciale și, din nou, encodingul diferitelor sisteme de chat nu le citește corect. Soluția este scurtarea linkului, de exemplu folosind Atshort.

Pentru a scurta un link, tot ce trebuie să faceți este să intrați pe atshort.com și să copiați url-ul dorit în spațiul unde scrie Paste Long URL, apoi să dați click pe Shorten. Veți obține un url mai mic, mai frumos și eventual mai ușor de ținut minte. De exemplu, scurtând url-ul articolului Cum să faci back-ul pe Blogspot, care arată cam așa: http://geek.m3d1a.ro/2013/08/cum-facem-backup-unui-blog-pe-blogger.html, vom obține: http://atshort.com/hksOK, care trebuie să recunoașteți că arată mult mai bine. Evident, ambele linkuri conduc spre același articol.

Punctul forte al serviciului Atshort este că el oferă o serie de facilități în plus față de serviciile alternative. În primul rând, vă puteți face un cont, astfel scăpați de necesitatea de a rezolva un CAPTCHA la fiecare utilizare. În al doilea rând, dacă pentru un utilizator neînregistrat serviciul ține minte ultimele 8 url-uri introduse de el, în contul dvs se vor păstra toate url-urile scurtate, mai mult, fiecare dintre ele va beneficia de statistici cu număr de click-uri și de unde au provenit acele click-uri. Puteți astfel știi câți dintre prietenii dvs de pe Facebook, huburi, mess etc au dat click pe linkul recomandat de dvs. Aceste statistici sunt implicit private (le vedeți doar dvs) dar ele pot fi făcute și publice. Pentru a le accesa, puteți folosi direct linkul scurtat și un + la sfârșitul lui (ex: http://atshort.com/hksOK+). Evident, și dacă intrați pe acest link, statisticile sunt vizibile doar de către dvs (exceptând cazul când le-ați setat publice). Și tot evident, statisticile pot fi setate publice sau private pentru fiecare link în parte.

Să mai notăm existența unor opțiuni avansate, atât pentru utilizatorii înregistrați cât și pentru restul lumii. De exemplu puteți alege un alias sau un nume sugestiv, astfel linkul de mai sus se transformă în http://atshort.com/backup. Puteți adăuga fiecărui link o descriere, care se va regăsi în contul dvs, puteți proteja linkul cu o parolă și puteți adăuga redirectări în funcție de țara din care se accesează acel link. Dacă sunteți înregistrat, linkului i se asociază un QR CODE, despre care probabil știți că poate fi scanat cu telefonul și vă duce direct pe pagina corespunzătoare etc.

Din punct de vedere tehnic platforma suportă mai multe domenii. Momentan este activat doar atshort.com dar pe viitor este posibil să puteți alege între mai multe variante de linkuri, ceea ce e din nou foarte mișto. În sfârșit, pentru programatori, există o mică documentație despre suportul API oferit, dacă doriți puteți integra funcționalitatea acestui serviciu direct pe site-ul dvs.

Pentru o firmă relativ mică din România, comparativ cu mai-marii internetului de dincolo, noi zicem că ne-am descurcat destul de bine. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *